ORHIDEEA- Provenienta, specii si soiuri

ianuarie 7, 2023by Andreea

ORHIDEEA- (Orchidaceae) formează o familie de plante  în cadrul monocotiledonatelor.

Este una dintre cele mai diversificate  și răspândite plante. Familia orhideelor conține aproximativ 800 genuri, peste 30000 de specii si peste 200.000 de hibrizi.  Aceste plante perene s-au adaptat aproape la toate tipurile de sol, ceea ce a dus la o mare diversitate de soiuri si culori.

Ceea ce le separa de toate celelalte familiile de plante este felul in care isi impacheteaza polenul in mici pachete cerate numite pollinia, pentru a astepta insectele sa le polenizeze. Prin acest sistem unic, nici un strop de polen nu este irosit. Insectele duc polenul de la o orhidee la alta, fertilizand astfel florile.

Origine si mituri

Aceasta minunata floare a fost adusă pentru prima dată în Europa în secolul al XVIII-lea.

Una din legende spune ca prințesa Augustus, mama regelui George al II-lea, a introdus moda acestei flori. A fondat grădini botanice în Anglia. În ele erau multe orhidee de care a avut grijă grădinarul Joseph Bucks.

Referiri la orhidee s-au găsit si în Rig Veda (text antic din India, 1550-1000 I.C.). Filozoful și botanistul grec Theophrastus (372 – 286 I.C.), care a lucrat cu Aristotel, discută despre orhidee și foloseste pentru prima oară numele „Orchis” într-un context științific.

Ele au fost cultivate din cele mai vechi timpuri în China , literatura chineză menționează în jurul anului 800 I.C. o floare în Shih Ching (Cartea Poeziilor), care este foarte probabil Spiranthes sinensis. Zhen Sixiao a făcut din orhidee un simbol al patriotismului, iar în timpul dinastiei Ming  orhideele au devenit simboluri si mai puternice.

În China, cresc peste 1.300 de specii în 20 de provincii, municipalităţi si regiuni autonome. Dintre acestea, două-treimi sunt plante terestre sau epifite în zonele subtropicale sau tropicale ale Chinei. Circa 110 dintre speciile de orhidee din China pot fi folosite în medicina tradiţională chinezească.

Orhideele din specia Dendrobium au o mare valoare medicală. Din cele 74 de specii ale acestui gen existente în China, peste 30 sunt în pericol de dispariţie din cauza culegerii sale exagerate în scopuri medicale.

Specii de orhidee in Romania 

Botanistul de renume mondial Soo, denumit Pașa al Orhideelor, este născut în Ordoheiu Secuiesc si  sute de cercetători din străinătate fac referire la orhideele pe care le putem găsi în România. Față de acest interes doar Sângele Voinicului (Nigritella rubra, nigra) și Papucul Doamnei (Cypripeidum calceolus) sunt protejate prin lege din anul 1939.

Cateva din speciile de orhidee din Romania sunt: Dactylorhiza maculata, Cypripeidum calceolus, Nigritella rubra, nigra, Ophrys scolopax,  Orchis mascula, Orchis laxiflora, Orchis purpurea.

Orhideele sunt intalnite in foarte multe zone din intreaga lume, avand un areal vast de origine. Asa se explica si marea diversitate a genurilor, speciilor, varietatilor si hibrizilor.

Curiozitati despre orhidee

  • Vanilla planifolia -singura orhidee cu valoare economica reala este Vanilla planifolia, sursa aromei de vanilie.
  • Ophrys apifera- este cunoscuta ca orhideea albina, atrage albinele prin aspectul asemanator al florii cu acestea
  • Grammatophyllum speciosum este cunoscuta ca fiind cea mai mare orhidee
  • Platystele jungermannioides este cea mai mica orhidee, ea creste  aprox. 2mm.

Tipuri de orhidee in functie de mediu pe care cresc:

  • epifite – acestea cresc, de regula, pe trunchiurile arborilor, pe care le folosesc drept suport, nefiind plante parazite. Provin din zonele tropicale si subtropicale, umiditate ridicata si temperaturi pozitive pe tot parcursul anului.
  • litofite – ce cresc pe pietre si stanci. Au fost găsite chiar la o altitudine de 2000 de metri deasupra nivelului mării.
  • saprofite- aceste orhidee au rădăcini subterane care preiau umiditatea și nutrienții din substratul humus.
  • terestriale- sunt orhidee ce provin din zona temperata si rece.

Cum traiesc orhideele in natura

Poate unii dintre voi s-au intrebat cum traiesc orhideele in natura. Orhideele cresc in simbioza cu ciupercile. Aceasta relatie este numita micoriza.

Semintele de orhidee nu vor germina daca nu sunt infectate de aceasta ciuperca. O capsula de orhidee poate contine cam un milion de seminte ca niste fire de praf. Semintele mititele au doar o mica sfera de tesut nediferentiat si nici un fel de rezerve naturale.

Genuri si specii orhidee

Orhideele sunt separate in grupe, Phalaenopsis si Miltoniopsis sunt numite genuri. In cadrul aceluiasi gen sunt speciile, cum ar fi Phalaenopsis sanderiana si Miltoniopsis vexillaria.

Specii de orhidee foarte apreciate sunt: Phalaenopsis, Dendrobium, Cambria, Cymbidium, Cattleya, Oncidium, Mitonia -orhideea panseluta, Vanilla planifolia, Vanda coerulea .

Multi dintre iubitorii de orhidee si in general de plante,  cunosc si le place sa ingrijeasca orhidee din cele mai cunoscute specii si anume Phalaenopsis, Dendrobium, Cymbidium. De aceea va voi prezenta pentru inceput cele mai importante caracteristici ale speciilor mai putin cunoscute in tara noastra.

Cattleya spp.- Acest tip de orhidee cuprinde aprox 100 de specii de orhidee din America de sud, Mexic, Argentina. Cattleya a primit acest nume de la botanistul englez Sir William Cattley.

Aceasta orhidee are bulbi in general cu o singura frunza in varful bulbului care atunci cand este matura este capabila sa produca de la 1 la 4 flori foarte aspectuoase intr-o varietate de culori deschise sau 2 frunze si flori multe si mici.

Temperatura poate varia in timpul zilei intre 24-30 grade Celcius, iar in timpul noptii intre 15-18 grade.

Aceasta orhidee prefera lumina buna, dar nu in soare direct. Vor tolera umbra usoara in timpul lunilor de vara, dar nu si in timp de iarna. Amplasarea plantelor e bine sa se faca in partea sudica sau vestica pentru a ajuta planta sa dezvolte cat mai multi bulbi.

Sunt orhidee destul de rezistente si nu le va dauna lipsa de apa, dar vor fi afectate daca sunt prea udate. Udati o data pe saptamana in timpul verii si o data la doua sau trei saptamani in rest. Fiind plante tropicale, orhideele iubesc umiditatea atmosferica.

Fertilizarile se pot face o data la doua saptamani din martie pana in septembrie pentru a spori cresterea.  Din septembrie pana la jumatatea lui octombrie folositi fertilizant pe baza de potasiu pentru a maturiza bulbii.

Inflorirea la Cattleya are loc primavara sau vara. Apoi de la jumatatea lunii octombrie si pana in martie este nevoie de perioada de repaus , iar plantele nu se vor mai uda.

Pentru a favoriza inflorirea, orhideea trebuie sa treaca prin variatii de temperatura. Indiferent de sezon, asigurarea unei diferente de temperatura intre zi si noapte de 4–6°C este vitala pentru buna desfasurare a celor doua etape ale ciclului biologic al orhideelor.

Inductia florala are loc daca se asigura timp de 4-5 saptamani o diferenta de temperatura intre zi si noapte de 4-6 °C. Astfel, ziua se pot asigura temperaturi ce depasesc usor 20°C iar noaptea temperaturile pot fi de 15-16°C (ideala este succesiunea de 16°C noaptea / 20°C ziua).

Inmultirea plantelor se face prin separarea pseudobulbilor.

Substratul de cultura trebuie sa fe cat mai poros, afanat, sa asigure un bun drenaj al apei, mai ales la speciile epifite, ale caror radacini necesita un grad mai mare de aerisire.

Aceste specii au nevoie de un substrat special pentru a beneficia de conditii optime pentru crestere. Astfel, substraturile pe care le gasesti in magazine pot contine un amestec de scoarta de copac, pluta, turba, radacini de feriga, perlit, fibre de cocos.

© 2020 SARA'S DESIGN INTERNATIONAL S.R.L. | On the web by Project Web